Ce decizie finală a luat CNA în cazul victimei violului prezentat în emisiunea „La Măruță”

Ce decizie finală a luat CNA în cazul victimei violului prezentat în emisiunea „La Măruță
Publicat: 11/09/2015, 11:01

Membrul CNA Florin Gabrea a propus aplicarea unei amenzi de 100.000 de lei în acest caz, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată.

„Pentru” aplicarea acestei amenzi au votat doar patru membri ai CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat și Dorina Rusu), în timp ce ceilalți șase membri ai Consiliului prezenți la ședința de marți (Lorand Turos, Viorel Buda, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) au votat „împotrivă”.

Cazul a fost rediscutat la propunerea Monicăi Gubernat, cea care conduce ședința de marți a Consiliului.

Același caz a fost discutat și în ședința din 28 iulie, când Florin Gabrea a propus amendarea Pro TV cu 200.000 de lei (amenda maximă posibilă, potrivit legislației audiovizualului). Însă această propunere nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată.

Motivul neîndeplinirii numărului necesar de voturi a fost acela că Pro TV a făcut dovada că a avut acordul tinerei violate și al mamei acesteia pentru difuzarea identității lor în emisiunea „La Măruță”.

Deși mama victimei a spus, într-un document transmis CNA, că ea și fiica sa și-au dat acordul pentru prezentarea identității lor în emisiunea „La Măruță” după difuzarea în direct a acestui program, membrii Consiliului au spus că legislația audiovizualului nu face referire la momentul în care trebuie obținut acest acord.

Astfel, în ședința de marți, membrul CNA Monica Gubernat a propus ca, în viitor, Consiliul să modifice legislația audiovizualului astfel încât aceasta să prevadă în mod explicit că acordul trebuie obținut înainte de difuzarea emisiunii.

Totodată, vicepreședintele CNA, Răsvan Popescu, a făcut referire la posibilitatea introducerii în legislația audiovizualului a unui acord cu prevederi specifice în astfel de cazuri.

„M-ar mulțumi dacă acordul ar conține și ora (…) Dacă ar fi fost trecută și ora (în acordul în cazul emisiunii de la Pro TV, n.r.), această discuție ar fi căzut”, a spus și membrul CNA Radu Herjeu. Totodată, Herjeu a spus că, din păcate, acest caz nu a beneficiat de o dezbatere în adevăratul sens al cuvântului, la televiziunile din România. „Acea emisiune (a lui Măruță, n.r.) a fost făcută strict pentru audiență, pentru că altfel un astfel de subiect nu ar fi fost discutat cu croitorese și cu actori. Un astfel de subiect foarte important, din păcate, nu au fost discutat cum trebuie la televiziunile românești, s-a preferat cancanul, chemarea la luptă împotriva violatorilor”, a spus Herjeu.

La rândul său, Valentin Jucan a spus că întrebarea care se poate pune este „Cât de mult se poate prevala o televiziune de existența unui acord?”. „Nu trebuie să ne îndreptăm cu ideea spre persoana care semnează sau nu, ci trebuie să reglementăm sau să discutăm cu radiodifuzorii cum să facem să fie conștienți și să-i responsabilizăm (…) Trebuie să avem o discuție cu radiodifuzorii și să găsim o limită a folosirii și a prevalării de acest acord scris”, a mai spus Jucan.

În schimb, membrul CNA Radu Călin Cristea a spus că respinge orice modificare a legislației audiovizualului pornind de la un caz specific, în cazul de față emisiunea de la Pro TV.

Discuțiile în acest sens ar putea fi reluate într-una dintre ședințele viitoare ale Consiliului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu